DOKK / manpages / debian 13 / manpages-ro / debugfs.8.ro
DEBUGFS(8) System Manager's Manual DEBUGFS(8)

debugfs - depanator sistem de fișiere ext2/ext3/ext4

debugfs [ -DVwcin ] [ -b dimensiune-bloc ] [ -s super-bloc ] [ -f fișier-comenzi ] [ -R cerere ] [ -d dispozitiv_sursă_de_date ] [ -z fișier-anulare ] [ dispozitiv ]

Programul debugfs este un depanator interactiv de sisteme de fișiere. Acesta poate fi utilizat pentru a examina și schimba starea unui sistem de fișiere ext2, ext3 sau ext4.

dispozitiv este un dispozitiv de blocuri (de exemplu, /dev/sdXX) sau un fișier care conține sistemul de fișiere.

Specifică faptul că sistemul de fișiere ar trebui să fie deschis în modul citire-scriere. Fără această opțiune, sistemul de fișiere este deschis în modul numai-citire.
Dezactivează verificarea sumei de control a metadatelor. Această opțiune ar trebui utilizată numai dacă credeți că metadatele sunt corecte, în ciuda plângerilor lui «e2fsprogs».
Specifică faptul că sistemul de fișiere trebuie deschis în modul catastrofic, în care hărțile de biți ale nodului-i și grupului nu sunt citite inițial. Acest lucru poate fi util pentru sistemele de fișiere cu corupție semnificativă, dar, din această cauză, modul catastrofic forțează deschiderea sistemului de fișiere numai-pentru-citire.
Specifică faptul că dispozitiv reprezintă un fișier imagine ext2 creat de programul e2image. Deoarece fișierul imagine ext2 conține doar super-blocul, descriptorul grupului de blocuri, hărțile de biți ale alocării blocurilor și nodurilor-i și tabelul nodurilor-i, multe comenzi debugfs nu vor funcționa corect. Avertisment: nu există verificări de siguranță, iar debugfs poate eșua în moduri interesante dacă comenzi precum ls, dump etc. sunt încercate fără specificarea dispozitivului_sursă_de_date folosind opțiunea -d. debugfs este o unealtă de depanare. Are margini aspre!
Utilizată împreună cu opțiunea -i, specifică faptul că dispozitivul_sursă_de_date ar trebui să fie utilizat la citirea blocurilor care nu se găsesc în fișierul imagine ext2. Aceasta include date, directoare și blocuri indirecte.
Forțează utilizarea dimensiunii de bloc date (în octeți) pentru sistemul de fișiere, în loc să detecteze automat dimensiunea de bloc corectă. Această opțiune este rareori necesară; este utilizată în principal atunci când sistemul de fișiere este extrem de deteriorat/corupt.
Face ca superblocul sistemului de fișiere să fie citit de la numărul de bloc dat, în loc să utilizeze super-blocul primar (situat la un decalaj de 1024 de octeți de la începutul sistemului de fișiere). Dacă specificați opțiunea -s, trebuie să furnizați și dimensiunea blocului sistemului de fișiere prin intermediul opțiunii -b. Această opțiune este rareori necesară; este utilizată în principal atunci când sistemul de fișiere este extrem de deteriorat/corupt.
Face ca debugfs să citească comenzile din fișier-comenzi și să le execute. Când debugfs termină de executat aceste comenzi, va ieși.
Determină debugfs să deschidă dispozitivul utilizând Direct I/O, ocolind memoria tampon. Rețineți că unele dispozitive Linux, în special cartograful de dispozitive (device-mapper) la momentul redactării acestui document, nu acceptă Direct I/O.
Determină debugfs să execute comanda unică cerere și apoi să iasă.
Afișează numărul versiunii lui debugfs și iese.
Înainte de a suprascrie un bloc al sistemului de fișiere, scrie conținutul vechi al blocului într-un fișier „undo”. Acest fișier „undo” poate fi utilizat cu e2undo(8) pentru a restabili conținutul vechi al sistemului de fișiere în cazul în care ceva nu merge bine. Dacă se trece șirul gol ca argument fișier-anulare, fișierul „undo” va fi scris într-un fișier numit debugfs-dispozitiv.e2undo în directorul specificat prin variabila de mediu E2FSPROGS_UNDO_DIR.

AVERTISMENT: Fișierul de anulări „undo” nu poate fi utilizat pentru a recupera după o pană de curent sau de sistem.

Multe dintre comenzile debugfs iau ca argument un filespec pentru a specifica un inod (spre deosebire de un nume de rută) în sistemul de fișiere care este deschis în prezent de debugfs. Argumentul filespec poate fi specificat în două forme. Prima formă este un număr de nod-i înconjurat de paranteze unghiulare, de exemplu, <2>. A doua formă este un nume de rută; dacă numele de rută este precedat de o bară oblică („/”), atunci acesta este interpretat relativ la rădăcina sistemului de fișiere care este deschis în prezent de debugfs. În caz contrar, numele rutei este interpretat în raport cu directorul curent de lucru menținut de debugfs. Acest lucru poate fi modificat prin utilizarea comenzii debugfs cd.

Aceasta este o listă a comenzilor acceptate de debugfs.

Afișează la ieșirea standard blocurile utilizate de nodul-i filespec.
Afișează sau stabilește numărul blocului fizic corespunzător numărului blocului logic bloc-logic din nodul-i filespec. Dacă se specifică opțiunea -a, încearcă să aloce un bloc, dacă este necesar.
Afișează în consolă blocul de sistem de fișiere dat de număr-bloc în format hexazecimal și ASCII. Dacă este specificată opțiunea -f, numărul blocului este relativ la începutul fișierului filespec dat. Dacă este specificată opțiunea -x, blocul este interpretat ca un bloc de atribute extinse și imprimat pentru a arăta structura structurilor de date de atribute extinse.
Afișează conținutul nodului-i filespec la ieșirea standard.
Schimbă directorul curent de lucru la filespec.
Schimbă directorul rădăcină să fie directorul filespec.
Închide sistemul de fișiere deschis în prezent. Dacă este specificată opțiunea -a, scrie orice modificări ale descriptorilor super-blocului și grupului de blocuri în toate super-blocurile de rezervă, nu doar în super-blocul principal.
Șterge conținutul nodului-i filespec.
Copiază conținutul structurii nodului-i din nod-i_sursă și îl utilizează pentru a suprascrie structura nodului-i în nod-i_destinație.
Caută nume-fișier în directorul filespec.
Marchează sistemul de fișiere ca fiind murdar, astfel încât super-blocurile vor fi scrise la ieșire. În plus, șterge fanionul valid al super-blocului sau îl stabilește dacă este specificat -clean.
Descarcă conținutul inodului filespec în fișierul de ieșire fișier-ieșire. Dacă este furnizată opțiunea -p, stabilește informațiile privind proprietarul, grupul și permisiunile de pe fișier-ieșire pentru a se potrivi cu filespec.
Afișează valorile câmpului de protecție împotriva montării multiple (mmp). Dacă se specifică bloc-mmp, atunci se verifică și se descarcă valorile MMP de la numărul de bloc dat, altfel se utilizează câmpul s_mmp_block din superblock pentru a localiza și utiliza blocul MMP existent.
Calculează suma de control a directorului nume fișier. Opțiunea -c va transforma în majuscule numele fișierului înainte de calcularea sumei de control. Opțiunea -v va face comanda dx_hash mai prolifică și va afișa algoritmul hash și sămânța hash pentru calcularea sumei de control. Dacă este deschis un sistem de fișiere, se utilizează sămânța-hash și algoritmul-hash implicit utilizat de sistemul de fișiere, deși acestea pot fi anulate prin opțiunile -h și -s. Algoritmul sumei de control.(hash) specificat cu -h poate fi legacy, half_md4 sau tea. Sămânța sumei de control.(hash) specificată cu -s trebuie să fie în format UUID.
Afișează arborele de extent al nodului-i filespec. Indicatorul -n va determina dump_extents să afișeze numai nodurile interioare din arborele extent. Indicatorul -l va determina dump_extents să afișeze numai nodurile de frunze din arborele extent.
Vă rugăm să rețineți că lungimea și intervalul de blocuri pentru ultimul extent dintr-un nod interior sunt estimate de funcțiile bibliotecii extents și nu sunt stocate în structurile de date ale sistemului de fișiere. Prin urmare, valorile afișate pot să nu fie neapărat exacte și nu indică o problemă sau o corupție în sistemul de fișiere.
Afișează blocurile neutilizate care conțin octeți non-nuli.
Preia valoarea atributului extins nume-atribut din fișierul filespec și o scrie fie la ieșirea standard, fie la fișier-ieșire.
Listează atributele extinse asociate cu fișierul filespec la ieșirea standard.
Definește valoarea atributului extins nume-atribut din fișierul filespec la valoarea șirului valoare-atribut sau o citește din fișier-intrare.
Elimină atributul extins nume-atribut din fișierul filespec.
Expandează directorul filespec.
Alocă și cartografiază blocuri neinițializate în filespec între blocul logic bloc-inițial și bloc-final, inclusiv. Dacă blocul-final nu este furnizat, această funcție cartografiază până când rămâne fără blocuri libere pe disc sau până când este atinsă dimensiunea maximă a fișierului. Cartografierile existente sunt lăsate neschimbate.
Stabilește sau șterge diferite caracteristici ale sistemului de fișiere în super-bloc. După definirea sau ștergerea oricăror caracteristici ale sistemului de fișiere care au fost solicitate, imprimă starea curentă a setului de caracteristici ale sistemului de fișiere.
Afișează numărul de extents contigui în filespec. Dacă filespec este un director și opțiunea -d nu este specificată, filefrag va afișa numărul de extents contigui pentru fiecare fișier din director. Opțiunea -v va face ca filefrag să afișeze o listă tabelară a extents contigui din fișier. Opțiunea -r va determina filefrag să facă o listă recursivă a directorului.
Găsește primele număr blocuri libere, începând de la obiectiv și le alocă. Disponibilă și ca ffb.
Găsește un nod-i liber și îl alocă. Dacă este prezent, dir specifică numărul nodului-i din directorul în care va fi localizat nodul-i. Al doilea argument opțional mod specifică permisiunile noului nod-i; (dacă bitul directorului este activat la mod, rutina de alocare va funcționa diferit). De asemenea, disponibilă ca ffi.
Marchează blocul cu numărul bloc ca nealocat. Dacă argumentul opțional număr este prezent, atunci blocurile număr care încep la numărul blocului bloc vor fi marcate ca nealocate.
Raportează fragmentarea spațiului liber pe sistemul de fișiere deschis în prezent. Dacă este specificată opțiunea -c, atunci comanda «filefrag» va afișa câte fragmente libere de dimensiunea ko-fragment pot fi găsite în sistemul de fișiere. Dimensiunea fragmentului trebuie să fie o putere a lui doi și să fie mai mare decât dimensiunea blocului sistemului de fișiere.
Eliberează nodul-i specificat de filespec. Dacă este specificat num, eliberează și nodurile num-1 după nodul-i specificat.
Afișează informații despre cote pentru un anumit tip de cotă (utilizator, grup sau proiect) și ID.
Afișează o listă a comenzilor înțelese de debugfs.
Descarcă directorul indexat după suma de control (hash) filespec, afișând structura sa arborescentă.
Afișează o listă a nodurilor-i care utilizează unul sau mai multe blocuri specificate în linia de comandă.
Afișează conținutul structurii de date a nodului-i în format hexazecimal și ASCII. Opțiunea -b face ca comanda să descarce numai conținutul matricei i_blocks. Opțiunea -e determină comanda să descarce numai conținutul spațiului de nod-i suplimentar, care este utilizat pentru a stoca atribute extinse în linie. Opțiunea -x face ca comanda să descarce spațiul de nod-i suplimentar interpretat și atributele extinse. Această opțiune este utilă pentru depanarea nodurilor-i corupte care conțin atribute extinse.
Afișează locația structurii de date a nodului-i (în tabelul de noduri-i) al nodului-i filespec.
Creează un sistem de fișiere ext2 pe dispozitiv cu dimensiunea dispozitivului dimensiune-bloc. Rețineți că acest lucru nu inițializează complet toate structurile de date; pentru a face acest lucru, utilizați programul mke2fs(8). Acesta este doar un apel la biblioteca de nivel scăzut, care stabilește super-blocul și descriptorii de bloc.
Închide jurnalul deschis.
Deschide jurnalul pentru citire și scriere. Verificarea sumei de control a jurnalului poate fi activată prin furnizarea -c; formatele de verificare 2 și 3 pot fi selectate cu opțiunea -v. Un jurnal extern poate fi încărcat de la jurnal-extern.
Reface toate tranzacțiile din jurnalul deschis.
Scrie o tranzacție în jurnalul deschis. Lista de blocuri de scris trebuie furnizată ca o listă separată prin virgule în blocuri; blocurile în sine trebuie să poată fi citite din fișier. O listă de blocuri pentru revocare poate fi furnizată ca o listă separată prin virgule în revocare. În mod implicit, la sfârșit este scrisă o înregistrare de validare; opțiunea -c scrie o tranzacție necomisă.
Eliberează nodul-i filespec și blocurile sale. Rețineți că acest lucru nu elimină nicio intrare de director (dacă există) în acest nod-i. Consultați comanda rm(1) dacă doriți să eliminați un fișier.
Schimbă directorul curent de lucru al procesului debugfs la directorul de pe sistemul de fișiere nativ.
Afișează informații despre cote pentru un anumit tip de cotă (utilizator, grup sau proiect).
Creează o legătură numită fișier-destinație care este o legătură dură către filespec. Rețineți că acest lucru nu ajustează numărul de referință al nodului-i.
Descarcă conținutul jurnalului ext3. În mod implicit, descarcă nodul-i din jurnal așa cum este specificat în super-bloc. Cu toate acestea, acest lucru poate fi anulat cu opțiunea -i, care descarcă jurnalul din nodul-i intern dat de filespec. Cu ajutorul opțiunii -f poate fi specificat un fișier obișnuit care conține datele jurnalului. În cele din urmă, opțiunea -s utilizează informațiile de rezervă din super-bloc pentru a localiza jurnalul.
Opțiunea -S determină logdump să afișeze conținutul super-blocului de jurnal.
Opțiunea -a determină logdump să afișeze conținutul tuturor blocurilor descriptoare. Opțiunea -b determină logdump să afișeze toate înregistrările de jurnal care se referă la blocul specificat. Opțiunea -c va imprima conținutul tuturor blocurilor de date selectate prin opțiunile -a și -b.
Opțiunea -O face ca logdump să afișeze intrările vechi (punctele de control) din jurnal. Aceasta poate fi utilizată pentru a încerca să depistați problemele din jurnal chiar și după ce jurnalul a fost reluat.
Opțiunea -n face ca logdump să continue după un bloc de jurnal căruia îi lipsește un număr magic. În schimb, se va opri numai atunci când întregul jurnal este afișat sau după număr-tranzacții tranzacții.
Imprimă o listă a fișierelor din directorul filespec. Opțiunea -c determină afișarea sumelor de control ale blocurilor din director (dacă există). Opțiunea -d va lista intrările șterse din director. Opțiunea -l va afișa lista fișierelor folosind un format mai explicit. Opțiunea -p va lista fișierele într-un format care poate fi analizat mai ușor de scripturi și va face mai clar când există spații sau alte caractere neimprimante la sfârșitul numelor de fișiere. Opțiunea -r va forța afișarea numelui fișierului, chiar dacă acesta este criptat.
Listează nodurile-i șterse, opțional limitate la cele șterse în urmă cu limită secunde. Disponibilă de asemenea ca lsdel.
Această comandă a fost utilă pentru recuperarea de la ștergerile accidentale de fișiere pentru sistemele de fișiere ext2. Din păcate, nu este utilă în acest scop dacă fișierele au fost șterse folosind ext3 sau ext4, deoarece blocurile de date ale nodului-i nu mai sunt disponibile după ce nodul-i este eliberat.
Modifică conținutul structurii nodului-i din nodul-i filespec. Disponibilă de asemenea ca mi.
Creează un director.
Creează un fișier de dispozitiv special (o conductă cu nume, un dispozitiv de caractere sau de blocuri). Dacă trebuie creat un dispozitiv de caractere sau de blocuri, trebuie specificate numerele de dispozitiv major și minor.
Preia lista solicitată de numere de noduri-i și afișează o listă de nume de rute către acele noduri-i. Opțiunea -c va permite verificarea informațiilor privind tipul de fișier din intrarea în director pentru a se asigura că acesta corespunde tipului nodului-i.
Deschide un sistem de fișiere pentru editare. Opțiunea -f forțează deschiderea sistemului de fișiere chiar dacă există anumite caracteristici necunoscute sau incompatibile ale sistemului de fișiere care ar împiedica în mod normal deschiderea sistemului de fișiere. Opțiunea -e face ca sistemul de fișiere să fie deschis în mod exclusiv. Opțiunile -b, -c, -d, -i, -s, -w și -D se comportă la fel ca opțiunile din linia de comandă pentru debugfs.
Listează nodurile-i orfane din sistemul de fișiere.
Șterge blocurile din nodul-i cuprinse între bloc-inițial și bloc-final. Dacă bloc-final este omis, atunci această comandă va funcționa ca o comandă de truncare; adică, toate blocurile începând de la bloc-inițial până la sfârșitul fișierului vor fi eliberate.
Creează o legătură simbolică.
Imprimă directorul de lucru curent.
Ieșire din programul debugfs
Descarcă recursiv directorul, sau mai multe directoare, și tot conținutul său (inclusiv fișiere obișnuite, legături simbolice și alte directoare) în directorul numit destinație, care ar trebui să fie un director existent pe sistemul de fișiere nativ.
Elimină nume-rută. Dacă acest lucru face ca nodul-i indicat de nume-rută să nu aibă alte referințe, eliberează fișierul. Această comandă funcționează ca apelul de sistem unlink().
Elimină directorul filespec.
Marchează blocul cu numărul bloc ca fiind alocat. Dacă argumentul opțional număr este prezent, atunci blocurile număr care încep la numărul blocului bloc vor fi marcate ca fiind alocate.
Modifică descriptorul grupului de blocuri specificat de număr-grup-blocuri astfel încât câmpul descriptorului grupului de blocuri câmp să aibă valoarea valoare. De asemenea, disponibilă ca set_bg.
Fixează ora curentă în secunde de la epoca Unix pentru a fi utilizată la definirea câmpurilor sistemului de fișiere.
Marchează nodul-i filespec ca fiind în uz în harta de biți a nodurilor-i. Dacă este specificat număr, se marchează, de asemenea, nodurile-i num-1 după nodul-i specificat.
Modifică nodul-i specificat de filespec astfel încât câmpul de nod-i câmp să aibă valoarea valoare. Lista câmpurilor de noduri-i valide care pot fi definite prin intermediul acestei comenzi poate fi afișată utilizând comanda: set_inode_field -l. Disponibilă de asemenea ca sif.
Modifică datele MMP (multiple-mount protection) astfel încât câmpul MMP câmp să aibă valoarea valoare. Lista câmpurilor MMP valide care pot fi definite prin intermediul acestei comenzi poate fi afișată utilizând comanda: «set_mmp_value -l». Disponibilă de asemenea ca smmp.
Stabilește câmpul super-bloc câmp la valoare. Lista câmpurilor de super-bloc valide care pot fi definite prin intermediul acestei comenzi poate fi afișată utilizând comanda: set_super_value -l Disponibilă de asemenea ca ssv.
Afișează parametrii debugfs, cum ar fi informații despre sistemul de fișiere deschis în prezent.
Listează conținutul super-blocului și al descriptorilor grupului de blocuri. Dacă se specifică opțiunea -h, se afișează numai conținutul super-blocului. Disponibilă de asemenea ca stats.
Afișează conținutul structurii nodului-i din nodul-i filespec.
Afișează caracteristicile sistemului de fișiere acceptate de această versiune a debugfs.
Testează dacă blocul cu numărul bloc este marcat ca alocat în harta de biți a blocului. Dacă argumentul opțional număr este prezent, atunci vor fi testate blocurile număr începând cu numărul blocului bloc.
Testează dacă nodul-i filespec este marcat ca alocat în harta de biți a nodurilor.
Anulează ștergerea numărului de nod-i specificat (care trebuie să fie înconjurat de paranteze unghiulare), astfel încât acesta și blocurile sale să fie marcate ca fiind utilizate și, opțional, leagă nodul recuperat la numele de rută specificat. Comanda e2fsck trebuie întotdeauna executată după utilizarea comenzii undel pentru recuperarea fișierelor șterse.
Rețineți că, dacă recuperați un număr mare de fișiere șterse, legarea nodului-i la un director poate necesita extinderea directorului, ceea ce ar putea aloca un bloc care a fost utilizat de unul dintre fișierele care urmează să fie șterse. Prin urmare, este mai sigur să ștergeți toate nodurile-i fără a specifica un nume de rută de destinație și apoi, într-o trecere separată, să utilizați comanda debugfs link pentru a lega nodul-i la numele de rută de destinație sau să utilizați comanda e2fsck pentru a verifica sistemul de fișiere și a lega toate nodurile recuperate la directorul lost+found.
Elimină legătura specificată de nume-rută către un nod-i. Rețineți că acest lucru nu ajustează numerele de referință ale nodurilor-i.
Copiază conținutul fișierului fișier-sursă într-un fișier nou creat în sistemul de fișiere numit fișier-ieșire.
Suprascrie blocul specificat de număr-bloc cu zero (NUL) octeți sau, dacă este indicată opțiunea -p, utilizează octetul specificat de model. Dacă se specifică opțiunea -f, atunci număr-bloc este relativ la începutul fișierului specificat de filespec. Opțiunile -o și -l limitează intervalul de octeți pentru ștergere la poziția și lungimea specificate relativ la începutul blocului.
Inversează biți din porțiunile blocului fizic număr-bloc. Dacă se specifică opțiunea -f, atunci număr-bloc este un bloc logic raportat la începutul filespec.

Programul debugfs trimite întotdeauna rezultatul anumitor comenzi printr-un program de paginare. Aceste comenzi includ: show_super_stats (stats), list_directory (ls), show_inode_info (stat), list_deleted_inodes (lsdel) și htree_dump. Paginatorul specific poate fi specificat explicit prin variabila de mediu DEBUGFS_PAGER, iar dacă aceasta nu este definită, prin variabila de mediu PAGER.
Rețineți că, deoarece se utilizează întotdeauna un paginator, paginatorul less(1) nu este deosebit de adecvat, deoarece șterge ecranul înainte de a afișa ieșirea comenzii și șterge ieșirea de pe ecran atunci când paginatorul iese. Mulți utilizatori preferă să utilizeze paginatorul less(1) pentru majoritatea scopurilor, motiv pentru care variabila de mediu DEBUGFS_PAGER este disponibilă pentru a înlocui variabila de mediu mai generală PAGER.

debugfs a fost scris de Theodore Ts'o <tytso@mit.edu>.

dumpe2fs(8), tune2fs(8), e2fsck(8), mke2fs(8), ext4(5)

Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>

Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO RESPONSABILITATE.

Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net.

ianuarie 2025 E2fsprogs versiunea 1.47.2