| sane-canon_pp(5) | SANE: „Scanner Access Now Easy” | sane-canon_pp(5) |
sane-canon_pp - controlor SANE pentru scanerele cu suport plat Canon CanoScan cu port paralel
Biblioteca sane-canon_pp implementează un controlor SANE (Scanner Access Now Easy) care oferă acces la următoarele scanere Canon cu suport plat:
Nu sunt acceptate scanere USB și nu există planuri de a le accepta în viitor. Alte proiecte lucrează la suportul pentru scanerele USB. Consultați fișierul PROJECTS pentru mai multe detalii. FB310P și FB610P sunt scanere Avision redenumite, care utilizează un set de comenzi diferit, astfel încât este puțin probabil ca acest controlor să fie acceptat în viitor.
IMPORTANT: acesta este un cod alfa. Deși am depus toate eforturile pentru a-l face cât mai fiabil posibil, nu va funcționa întotdeauna așa cum ne așteptăm. Opiniile sunt în continuare apreciate. Vă rugăm să trimiteți orice raport de eroare către responsabilii de întreținere, așa cum sunt enumerați pe pagina web (listați în secțiunea CONSULTAȚI ȘI de mai jos).
Acest controlor se așteaptă la nume de dispozitive de forma prezentată de libieee1284(3). Aceste nume depind în mare măsură de sistemul de operare și de versiune.
Pe nucleele Linux 2.4, aceasta va fi de forma parport0 sau nucleele mai vechi (2.2 și anterioare) pot produce nume precum 0x378 (adresa de bază a portului) sau pur și simplu 0, în funcție de configurația modulului. Verificați conținutul lui /proc/parport dacă există. Dacă nu doriți să specificați un port implicit (sau nu-i cunoașteți numele), controlorul ar trebui să poată detecta portul pe care se află scanerul dumneavoastră.
Conținutul fișierului canon_pp.conf este o listă de opțiuni pe care trebuie să le utilizeze controlorul. Liniile goale și liniile care încep cu un simbol hash (#) sunt ignorate.
Opțiunile acceptate sunt în prezent ieee1284, calibrate, init_mode și force_nibble.
Apăsați butonul «Calibrare» înainte de scanare. Aceasta îmbunătățește considerabil calitatea scanărilor.
Pentru a activa detectarea automată a scanerului, decomentați linia „canon_pp” din /etc/sane.d/dll.conf.
Exemplu: export SANE_DEBUG_CANON_PP=4
Funcții disponibile în interfața Windows
Probleme de comunicare
Modul ECP din libieee1284(3) nu funcționează întotdeauna corect, chiar și cu hardware nou. Credem că aceasta este o problemă ppdev. Dacă modificați fișierul de configurare pentru a include force_nibble , problema va dispărea, dar veți putea scana doar în modul „nibble”.
Uneori, scanerul poate fi lăsat într-o stare în care codul nostru nu îl poate reactiva. Dacă controlorul raportează că nu este prezent niciun scaner, încercați să deconectați alimentarea și să o conectați din nou. De asemenea, încercați să deconectați imprimantele de la portul de conectare.
Scanerul nu va răspunde corect la comenzile noastre atunci când îl conectați pentru prima dată la priză. Dacă încercați să efectuați o scanare la foarte scurt timp după ce ați conectat alimentarea, este posibil ca controlorul să raporteze în mod incorect că nu există niciun scaner. Pentru a evita acest lucru, lăsați-l aproximativ 10 secunde să se reinițializeze înainte de a încerca orice scanare.
Linii repetate
Sometimes at high resolutions (ie. 600dpi) you will notice lines which appear twice. These lines correspond to points where the scanner head has stopped during the scan (it stops every time the internal 64kb buffer is full). Basically it's a mechanical problem inside the scanner, that the tolerance of movement for a start/stop event is greater than 1/600 inches. I've never tried the windows driver so I'm not sure how (or if) it works around this problem, but as we don't know how to rewind the scanner head to do these bits again, there's currently no nice way to deal with the problem.
Scanări pe scară de gri
Rețineți că scanerul utilizează LED-urile verzi pentru a citi scanările pe scară de gri, ceea ce înseamnă că obiectele de culoare verde vor apărea mai deschise decât în mod normal, iar cele de culoare roșie și albastră vor apărea mai închise decât în mod normal. Pentru scanări la scară de gri de mare precizie ale obiectelor colorate, cel mai bine este să scanați în culori și să le convertiți în scară de gri cu un software grafic, cum ar fi GIMP.
FB620P/FB320P Avertismente
Aceste modele nu pot fi reinițializate în același mod ca și celelalte. Nici controlorul de Windows nu știe cum să le reinițializeze - atunci când este lăsat cu un scaner inconsecvent, acesta va începe să scaneze la jumătatea paginii!
Se știe că întreruperea funcționează corect pe modelele FB*30P și se știe că nu funcționează pe modelele FB*20P. Modelul FB620P, pe care l-am testat, returnează pur și simplu gunoi după ce o scanare a fost întreruptă prin metoda pe care o cunoaștem. Abandonarea este capabilă să lase scanerul într-o stare în care poate fi oprit, dar nu și în care se poate face o altă scanare.
sane(7), sane-dll(5), libieee1284(3),
http://canon-fb330p.sourceforge.net/
Acest controlor este în principal opera lui Simon Krix (Inginerie inversă) și a lui Matthew Duggan (interfața SANE).
Multe mulțumiri lui Kevin Easton pentru comentariile și ajutorul său, precum și lui Kent A. Signorini pentru ajutorul acordat cu N340P.
Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>
Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO RESPONSABILITATE.
Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net.
| 11 iulie 2008 |